Cu ajutorul marelui jurnalist sportiv Ioan Chilom
PIȚI VARGA, UN BOEM AL FOTBALULUI
“Din Sectorul 2 s-au ridicat fotbaliști de excepție, fiecare cu personalitatea și caracteristicile lui. Ozon era un dribler incredibil, Pârcălab un vitezist și servant de excepție, Nelu Nunweiller o stâncă, un luptător cum nu au fost mulți, iar Piți Varga, oboreanul, născut și trăit în apropierea Gării de Est, s-a remarcat printr-o eleganță în joc, dar și prin voleuri care lăsau mască portarii.
În vremurile noastre nu există jucători care să danseze pe gazon, să conducă mingea cu eleganța lui Piți, sau să paseze, să șuteze cu atâta naturalețe.
Coleg de generație cu Pârcălab, au format împreună un cuplu devastator pentru apărările adverse. Sub comanda lui Traian Ionescu și avându-i la pupitru pe cei doi, FC Dinamo a câștigat patru campionate naționale la rând: 1962, 1963, 1964 și 1965.
În perioada când eram junior la Dinamo, ne opream deseori să ne uităm la antrenamentele echipei mari. Antrenor era celebrul Baratki, un alt mare jucător român. La sfârșitul antrenamentelor, Varga, Pârcălab, dar chiar și Baratki, rămâneau să exerseze lovituri libere ore întregi. Unul dintre exercitiile de la final, care ne încântau pe noi, puștii care stăteam cu fața lipită de gard, consta în plasarea unei sticle de bere goală pe bara transversală a porții ș , de la 16 -18 metri, cei trei mari fotbaliști încercau să doboare sticla de cât mai multe ori. Doamne, ce tehnică! Câștigau ba unul, ba altul, nu de puține ori chiar antrenorul și apoi mergeau la “ Ghiocelul”, celebrul restaurant vizavi de Dinamo, să onoreze pariul.
Înainte de a se lăsa, în 1970, a jucat un an în Germania, la SV Vuppertaler. Întreaga lui carieră a fost presărată cu tot felul de istorioare, legate de felul său nonconformist și de cel mai bun prieten al său, paharul. Se spune că odată, ieșind de la Siretul, un restaurant situat la întretăierea șoselei Ștefan Cel Mare cu strada Polonă, Piți s-a plasat în centrul intersecției și a început să dirijeze circulația. Milițienii l-au făcut cu greu să renunțe. Era in trening și sandale. Dar era iubit de toată lumea.
Șeful I.G.P – ului de atunci, generalul Stancu, ținea la el extraordinar de mult și îi ierta toate aventurile.
După 20 de ani de fotbal rafinat, în formația mare a lui Dinamo, în 1970 a pus ghetele în cui și s-a apucat de antrenorat.
Evoluase în 120 de partide pentru Dinamo, cucerise patru titluri și trei Cupe ale României și, drept recunoaștere, conducerea clubului l-a numit antrenor la echipa mare. A rezistat un sezon, 1984-1985, după care a trecut la Centru de Copii și Juniori. Prin mâna lui au trecut, printre mulți alții, Răducioiu, Ionuț Lupescu sau Cătălin Hâldan.
Iosif Varga, copilul Oborului, un talent incomensurabil, a trăit ca un boem, iubind fotbalul și șprițul. S-a stins din viață în 1992. Terenul numărul 2, de lângă cabană, cei care cunosc Parcul Dinamo îl știu, a primit numele său.”