După câteva zile de pauză, reluăm seria de povestiri despre legendele sportului românesc.
Cu ajutorul marelui ziarist Ioan Chilom, ne vom aduce aminte de momente legendare din istoria sportului din România.
ZEIȚA DE LA MONTREAL
Montreal 1976, 18 Iulie, Jocurile Olimpice. Gimnastică. Se desfășurau finalele pe aparate. Întreaga suflare românească, și nu numai, în fața televizoarelor alb-negru, aștepta evoluția reprezentantei noastre la bârnă, unde se calificase în primele șase fără probleme. Cine era cea care îmbrăca echipamentul tricolor la un asemenea nivel? Bella și Martha Karoli, antrenorii lotului merseseră pe o puștoiacă de 15 ani, produs al Centrului Olimpic de pregătire de la Onești, numele ei: NADIA COMĂNECI.
Frumoasă, suplă, agilă, cu o tehnică ireproșabilă și cu un curaj nebun.
Nadia urcă pe bârnă, cel mai greu aparat din gimnastica feminină, supranumit și “ puntea suspinelor”. Începe. În sală e liniște monumentală. În țară inimi bătând nebunește. O deplasare elegantă, o rotație, apoi un salt înapoi, apoi mai multe salturi legate, parcă se juca, parcă pășea pe parchet în sala de antrenament, nicidecum pe bârna aceea lată de o palmă. Încă o dată până la capăt, nicio ezitare, totul firesc, armonios, elegant, apoi o rotație în aer și o aterizare perfectă. Tăcere. Tăcere absolută. Asemenea evoluție nu se mai văzuse! Și, dintr-o dată, un ropot de aplauze.
Spectatorii erau entuziasmați. Noi, cei de acasă , așișderea. Urma nota arbitrelor. Din nou liniște monumentală. Tremuram de emoție cu toții. Deodată, se aude un murmur în sală. Operatorul de la cameră focalizează pe tabela care afișa nota. Stupoare! Apare nota 1.00! Președinta arbitrelor își dă seama de eroarea de pe tabelă și anunță, ea însăși emoționată: Nota 10! Primul 10 din istoria gimnasticii. Tabela nu știuse să-l afișeze!
Așadar, 10 la bârnă și medalia de Aur. Dar asta n-a fost totul. A urmat titlul olimpic la paralele inegale și, victoria supremă, titlul de campionă absolută la individual compus. Un triumf istoric pentru gimnastica românească, o seara magică pentru noi toți.
Începea era Nadiei Comăneci și dominația mondiala a gimnasticii românești. “ Zeița de la Montreal”, “ Regina Gimnasticii”, “Românca de aur”, etc. Numai superlative. Iar ascensiunea fetiței de 15 ani din Onești a continuat. Campioană Europeană în 1977, de asemenea în 1979, apoi Moscova 1980. Nadia era marea vedetă a J.O. din URSS. Și a confirmat pe deplin. Din nou aur la bârnă și aur la sol. Și acum ne răsună în timpane melodia românească “Sanie cu zurgălăi” pe care și-a făcut solul. O evoluție perfectă, încântătoare.
În 1989, fără să presimtă sfârșitul comunismului în România, fuge clandestin din țară, trecând frontiera în Ungaria și de acolo în Statele Unite.
Deschizătoare a epocii moderne în gimnastica feminină, figura centrală a acestui sport în deceniile șapte și opt, considerată o perfecțiune atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic, Nadia a fost onorată cu înalte distincții mondiale, fiind declarată “ Gimnasta Secolului XX “ și inclusă în Hall of Fame.
Deși stabilită în SUA, ea a rămas o românca autentică, cu merite deosebite în promovarea în lume a frumuseților țării noastre.