Anii ‘60. Acolo, în gurile de vărsare ale Dunării în mare, natura a zămislit un colț de rai terestru, un paradis al pelicanilor, lebedelor negre, gâștelor sălbatice… și al peștelui, desigur. Delta. Unică în Europa, printre puținele în lume. Oamenii acestui mirific loc, lipovenii, bărbați aspri, pescari din tată în fiu, de generații, săraci, dar fericiți în lumea lor aproape sălbatică, netulburată prea mult de așa-zisa civilizație. Copiii lor, sănătoși, vânjoși, înotând de mici ca niște zvârlugi și trăgând la
rame ca niște adevărați bărbați, iubeau Delta și trăiau din darurile ei.
În perioada aceea, la București, un mare antrenor, Radu Huțan, unul dintre artizanii canotajului românesc, aflase de micii lipoveni, căliți de viață pentru marea performanță. S-a dus după ei, el și alți tehnicieni împătimiți și, din Crișan, Măliuc, Mila 23 etc., au adus un Ivan, un Toma, un Kolea… spuneam anii ‘60. Era începutul unei istorii ilustre a bărcilor românești în marile competiții de caiac și canoe.
Am pornit din Deltă, pentru că port drapelul performanțelor de excepție ale flotilei noastre au fost băieții aceia crescuți în lumea apelor, plămădiți din aluatul marilor campioni.
IVAN PATZAICHIN. Un nume de legendă. Unic prin succesele sale pe toate lacurile și apele lumii, unic prin longevitatea sa, unic prin numărul de medalii dobândite, prin dârzenia, talentul și spiritul său de sacrificiu. Un canoist. O canoe și o pagae, dar câte victorii, câte intonări de imn și înălțări de drapel tricolor pe cel mai înalt catarg al Olimpiadelor, Mondialelor ori Europenelor.
Să notăm: Medalii Olimpice 7, dintre care de Aur 4 (Mexico 1968, München 1972, Moscova 1980 și Los Angeles 1984); 3 de argint (München, Moscova, Los Angeles).
Medalii la Campionatele Mondiale, 22! De aur 11! Copenhaga 1970, Belgrad (1971, 1975, 1978, 1982), Tampere 1973 și 1983, Mexic 1974, Tokio 1977, Duisburg 1979, Nottingham 1981. De argint 4, iar de bronz 9.
Probele în care a repurtat cele mai strălucitoare succese au fost cele de Canoe simplu 500 m și canoe simplu 1000 m.
Una dintre medaliile Olimpice de Aur cucerite de Ivan a avut o poveste aparte. Presa momentului nota că J.O. de la München 1972 au fost marcate la concursul de caiac-canoe, de o întâmplare ieșită din comun . Eroul ei, marele campion român Ivan Patzaichin. Ce s-a întâmplat? În semifinalele probei de canoe 1000 metri, la puțin timp după start, lui Ivan i se rupe pagaea! Juriul nu observă ca să decidă reluarea startului și marele nostru campion este nevoit să continue cursa cu ciotul care îi mai rămăsese. Face eforturi supraomenești și termină cursa, la 3 minute de locul 1. Delegația română contestă cursa și Patzaichin este înscris în recalificări. Le câștigă detașat, după care, în finală, termină primul la câteva lungimi de distanță.
“INCREDIBIL!” Acesta a fost titlul pe care l-a înserat presa de specialitate cu privire la isprava românului.
Gloria pe care a adus-o Ivan Patzaichin canoei românești n-a rămas nerăsplătită. În 1982 este distins cu titlul de Maestru Emerit al
sportului, în România, iar în 1983 cu titlul de Maestru emerit Internațional, de către CIO, care, în 1990, îi atribuie și cea mai înaltă distincție acordată unui sportiv- Colanul de Platină.
În 1985, Ivan abandona activitatea de performanță, devenind antrenor, calitate în care a realizat, de asemenea, mari succese.
Sportivii pregătiti de el au cucerit nu mai puțin de 150 de medalii la J. O., C.M. și C.E.
Arătându-i prețuirea pe care o merită, CS Dinamo, club la care Ivan Patzaichin a activat mai bine de 50 de ani, i-a ridicat o statuie la intrarea în Parcul sportiv cu același nume.