Turneu de fotbal pentru copii

În acest sfârșit de săptămână am avut ocazia să urmaresc un turneu de fotbal pentru copii, organizat în Parcul Florilor, din sectorul 2. Aici am vizionat meciuri atât de disputate, cu atât de multe emoții, cu atâția părinți plini de pasiune, cu atâția copii talentați, încât pot să spun că am avut o duminică minunată. Îmi place foarte mult sportul și, de câte ori am ocazia, sunt prezent alături de micii concurenți. Despre turneu, pot să spun că a fost unul reușit, cu peste 100 de mici fotbaliști îmbrăcați în echipamente care mai de care mai frumoase și mai colorate. Pe de altă parte am fost impresionat si de faptul că am întâlnit foarte mulți oameni civilizati, majoritatea lor, cetățeni ai sectorului 2. Felicitări tuturor! Bravo copii, bravo părinți! Sportul înseamnă sănătate și educație!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.