De pe Lacul Floreasca, la aurul de la Melbourne !
În anii ‘50, un tânăr de 19 ani atrăgea atenția antrenorilor echipei naționale de caiac-canoe, împunându-se la câteva concursuri internaționale și adjudecându-și titlurile de campion la “Canoe simplu 1000 de metri”, în 1953 și 1954. Se numea Leon Rotman și provenea din cartierul Tei, renumit prin marele număr de sportivi lansați spre marea performanță. Încă de la 8 ani, micuțul Leon își bătea toți prietenii în concursurile ad-hoc, de pe Lacul Floreasca, iar la 12 ani se înscria la secția de canotaj a Tânărului Dinamovist. Puternic, disciplinat, copil sărac, provenind dintr-o familie cu încă 3 surori, el s-a ambiționat să muncească pentru a deveni sportiv de mare performanță. Și a reușit.
Dimineața muncea, după amiază era prezent la antrenament și dacă nu ar fi fost ciorba caldă pe care o primea la
sfârșitul zilei la cantina clubului poate, de multe ori, s-ar fi culcat nemâncat . A progresat imens intr-o perioada foarte scurtă, devenind campion cu Dinamo și component al echipei naționale.
Prima mare lovitură a dat-o la Festivalul Mondial al Tineretului , de la Poznan ( Polonia ), unde a câștigat titlul, învingandu-l în finală pe marele Istvan Hernek. Era anul 1955. Echipa națională de caiac-canoe se pregătea pentru Olimpiada din Australia, iar Rotman era component de bază.
Melbourne 1956. După ce a câștigat toate seriile la care a participat, si s-a calificat în două finale , la “caiac simplu 1000” dar și “caiac simplu 10.000” metri. Românul Rotman și-a spulberat adversarii, cucerind medaliile olimpice de aur la ambele probe.
Ce triumf! Un român, devenea dublu campion olimpic ! Rotman a fost deschizătorul de drumuri al celebrei flotile românești.l, auroleată de-a lungul anilor cu nenumărate medalii mondiale și olimpice. La olimpiada de la Roma, din 1960, a mai cucerit o medalie. Cea de bronz.
Meritele sale de mare campion și deschizător de drumuri în canotajul românesc nu au rămas neonorate, în anul 2000, prim decret prezidențial “ Pentru Merit” dar și în 2008, la fel tot prin decret prezidențial cu “Meritul Sportiv”.
Leon Rotman rămâne primul mare sportiv român dublu medaliat cu aurul olimpic, la jocurile din Australia.