Legendele sportive ale sectorului 2. Fachirul

TITUS OZON! Ce jucător, ce fotbalist! Dacă voiai să te faci de râs, trebuia să-ncerci să-i iei mingea. Unu la unu era imposibil! Avea o dexteritate a manevrării balonului ieșită din comun. Și o viteză de reacție incredibilă. Își mișca picioarele într-un ritm de parcă ar fi fost manevrat de un păpușar. Iar golurile lui, multe, aveau ceva aparte. Fie intra cu mingea în poartă, fie îl trimitea pe portar după semințe , cum se zice în argoul microbist, ori îi culca pe fundași prin fente, după care băga “ciocul” și trimitea bășica în plasă. A fost un personaj marcant al fotbalului de după război.

Ozon bătea mingea în Parcul Obor, unde a învățat toate șmecheriile, dar fotbalul îl avea în sânge. Era făcut pentru el. Era mai degrabă firav, nu foarte înalt, ceva peste 1.70 metri, dar era greu să-l pui jos, eschiva orice atac ca o zvârlugă și trecea mai departe nonșalant, cu mingea la picior. Școala Oborului era unică iar el a fost unul dintre premianții ei.

Când maidanul n-a mai fost suficient, s-a dus la Unirea Tricolor, antrenor fiind cunoscutul Fane Cîrjan. În 1948, prin fuziunea dintre Unirea Tricolor și Ciocanul, ia naștere Dinamo București. Titus devine rapid vedeta echipei, stilul său fiind deopotrivă eficient și atractiv pentru spectatori. În 1955, neplăcându-i atmosfera cazonă din “Ștefan cel Mare”, semnează pe ascuns cu Progresul. Este suspendat și intră în atenția securității fiind acuzat de simpatii legionare și deportat în Deltă, la tăiat de stuf. Reușește să fugă și ajunge la Federația de Fotbal, depunându-și memoriu pentru ridicarea suspendării și obține într-un final transferul. La Progresul a continuat să aibă evoluții încântătoare pentru fotbalul acelor vremuri, Cornel Dragușin, antrenorul de atunci al “bancarilor”, considerându-l un “jucător conflictual, independent, dar absolut genial.”

Pentru echipa națională a României, Titus Ozon a jucat între anii 1952-1962, bifând doar 22 de apariții. Vă întrebați oare de ce atât de puține în 10 ani. Da. Dar în perioada aceea convocările la echipele naționale erau foarte rare, meciurile nu se jucau la foc automat ca în zilele noastre, iar deplasările în alte țări se realizau foarte de greu. A marcat de 7 ori pentru prima noastră reprezentativă. La 37 de ani, abandonează activitatea de jucător devenind antrenor. A pregătit mai multe echipe de A și B, dar a fost și antrenorul echipei naționale a Libiei, datorită bunelor relații dintre Ceaușescu și Gaddafi.

Legat structural de Sectorul 2 și de cartierul Obor, Ozon este gratificat cu un bust și numele său este dat parcului din vecinătatea Gării Obor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *